„Eminescu, cel din vasele mele comunicante!” REPORTAJ realizat de poetul, scriitorul si publicistul Razvan Ducan despre Mihai Eminescu

„Este cert, Eminescu este in vasele mele comunicante. Circula cu viteza reveriei si se duce, de nimeni stiut, asemenea medicamentelor, acolo unde este nevoie de el. Uneori am nevoie de Eminescu in suflet, sa nu las sa mi se depuna, precum pe dinti, tartrul nepasarii fata de semeni. Alteori am nevoie de el in inima, ca aceasta sa bata in ritmul compasiunii sau frumusetii. Alteori am nevoie de el la frunte, ca sa o tin mereu ridicata in mandria de a fi om si de a fi roman. Alteori am nevoie de Eminescu la genunchi, pentru a nu fi lasat sa-l pun pe pamant, in umilinta, ingenuncheat in fata prejudecatilor, a oamenilor sau chiar al ideilor mici precum, varful de gamalie. Am nevoie de el chiar in vena cava superioara, pentru a nu uita de vena cava inferioara.

Gandul ca voi merge la Botosani, pe urmele lui, la 15 iunie 2018, cu ocazia implinirii a 129 de ani de la moartea sa fizica mi-a starnit imaginatia. Aproape ca nu percepeam ca ma voi duce in locuri ale trecutului, in locuri unde cu peste o suta si ceva de ani in urma poetul a pus fara voie borne spirituale de hotar, borne ale trecerii sale dumnezeiesti printr-o lume pamanteana terna si totusi sublima, purtand uneori pe umeri, la cote de avarie, fata de zbaterile sale, reticenta si nepasatoare semenilor. Am mers aproape cu gandul ca ma voi intalni cu Eminescu cel ”pipaibil cu mana”, cum ar fi spus Nichita Stanescu, in Botosaniul sau de odinioara, cu moldovenii sai cu vorba molcoma si dulce, buni la suflet ca o paine calda. Dar si evrei, evrei ce-si aratasera vocatia comerciala, deschizand pravalioare, in care vindeau (si, probabil, cumparau) orice, de la sapun si cladiri, la gradini si capete de ata. (Intre 1850 si 1870, in zona Botosaniului, venisera din Polonia, aproape 20.000 de evrei!). Desigur, intr-o proportie mai mica si alte neamuri. Vedeam Calea Nationala care traversa Botosaniul, plina de trasuri si carute, si pe Eminescu pe Calea Nationala, tragand greoi cate un picior, sprijinit de sora sa, Harieta. Desigur, imagine din jurul anului 1887.

Invitatia a venit de la Asociatia Profesorilor de Limba si Literatura Romana din Botosani si de la Colegiul National ”Mihai Eminescu” din Botosani, prin d-na Diana Damean, tanara profesoara de Limba si Literatura Romana, pentru care, aveam sa ma conving ulterior, meseria de dascal nu era una formala, ci una de reala vocatie, prin care aceasta isi developa cu daruire preaplinul iubirii fata de copii, de limba romana, de invatatura si de Eminescu, secondata in tot si toate de sotul ei, dl. Flavius Damean, om de o rara politete si ospitalitate.

Nota bene:

In loc de trasuri am dat de tramvaie, bulevarde largi, trafic intens si lume multa, unde predominau copii si tinerii. Era in 14 iunie si in multe scoli era ”de facto” incheierea anului scolar. In oras plutea un aer festiv si o veselie molipsitoare. Pentru mine era ziua premeditata de a vedea Botosaniul, neconstrans de vreun program, desigur, mergand pe urmele lui Eminescu, fiindca doar a doua zi, in 15 iunie, era cea pentru care fusesem invitat.  Organizatorii mi-au oferit un ghid, dar ii promisesem d-lui Nicolae Iosub, un impatimit de Eminescu din Botosani, ca o sa ma dau ”pe mana lui”. Si nici nu doream sa-i deranjez prea mult pe organizatori, mereu amabili si saritori, prin povara care le puteam fi. Pacat totusi ca sanatatea subrezita a ghidului meu, ce suferise o fractura de coloana, nu i-a permis sa imi arate mai mult, asa cum isi dorise, dar si asa a fost foarte bine. Prima oprire (fusesem luat de dansul cu masina sa, de la hotel) a fost intr-o parcare din imediata apropiere a ceea ce fusese candva Calea Nationala.

Ne-am dus la locul unde fusese candva casa in care s-a nascut Mihai Eminescu. Acea casa nu mai exista, locul ei fiind luat de o serie de case cu intrare din strada, pentru pravaliile, probabil ale evreilor, cu un etaj si cu balcoane din fier forjat impletit, unele cu monograma, asa cum se construiau la sfarsitul secolului al XIX-lea. In acea casa neexistenta in prezent a locuit familia Eminovici inca din 1842, de cand a fost cumparata de Gheorghe Eminovici, cu o parte din banii de zestre a sotiei acestuia, Raluca Eminovici (fosta Iurascu). Casa se invecina cu proprietatea negutatorului evreu Strul Leib, caruia, Gheorghe Eminovici ii va vinde ulterior o parte din gradina. Se pare ca au locuit aici pana in 1855, folosind-o ca locuinta, mai ales in perioadele de iarna. Adresa era: Botosani, Calea Nationala Nr.192, langa biserica Uspenia, chiar in ”buricul” targului. Locul este marcat cu o mica statueta a poetului, asezata pe un suport pornind din…perete, o imagine a copertei primei editii de ”Poesii”, aparuta la sfarsitul anului 1883, si o placa cu urmatorul inscris: ”Pe locul acestei cladiri a fost casa lui Gheorghe Eminovici, in care s-a nascut si copilarit pana la varsta de 4 ani MIHAI EMINESCU”.(Pacat, totusi, ca o teava de gaz, foarte prost plasata, obtureaza imaginea si intentia citirii acestei placi. Chiar  nimeni nu gaseste o solutie?)

Urmatorul popas a fost la Biserica Uspenia (”Adormirea Maicii Domnului”), locul unde a fost crestinat poetul la 21 ianuarie 1850. Biserica a fost ridicata in 1552 de catre Elena Rares. Ea a fost reparata in 1724-1725 de catre Mihail Racovita. O interventia din 1819, consemnata cu o inscriptie, a dat bisericii aspectul de astazi, adaugand pe latura de vest un turn-clopotnita in stil clasicist. Sunt cateva placi de marmura montate pe peretele exterior, menite a consemna date importante din istoria lacasului de cult. Cristelnita in care a fost botezat Eminescu, de catre parintele Ion Stamate, se afla in prezent in bisericuta familiei Eminovici de la Memorialul EMINESCU de la Ipotesti, acolo unde am si fotografiato. Aici la Uspenia am donat, cu autograf, un exemplar din volumul meu de versuri ”Poporul de prosti versus Eminescu”.

Referitor la statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia, acolo unde m-am fotografiat cu eminescologul si colectionar Nicolae Iosub, trebuie mentionat faptul ca aceasta a fost realizata de sculptorul Oscar Han, in anul 1967, si a fost amplasata initial la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania, pe Soseaua Kiseleff din Bucuresti. Prin evacuarea din 1984 a cladirii de catre Uniunea Scriitorilor, statuia a fost adusa in 1989 la Botosani si a fost reamplasata in curtea Bisericii Uspenia. Am fotografiat, de asemenea, si casa de ”peste drum” de biserica Uspenia, acolo unde isi avea atelier fotograful Jean Bieling si unde in noiembrie 1887 s-a fotografiat MIHAI EMINESCU. Fotografia a fost trimisa liceenilor de la ”Matei Basarab” din Bucuresti ( care ii si cerusera acest lucru), pentru a constitui o societate literara cu numele Poetului.

Apoi am vizitat Biblioteca Judeteana ”Mihai Eminescu”, dar nu inainte de a-mi ridica palaria (dar nu in aceasta fotografie) in fata Monumentului Mitraliorilor, aflat intr-o piata in imediata apropiere. Si asta si pentru ca suntem in ANUL CENTENAR. Este un monument dezvelit in 1929 si care spune povestea  maiorului Ignat, care a murit cu mitraliera in mana oprind, pentru un timp, aproape de unul singur, ofensiva germana, in Primul Razboi Mondial.

La Biblioteca Judeteana ”Mihai Eminescu” din Botosani am fost primit de d-na director Cornelia Viziteu. Am donat cateva carti proprii, primind la randu-mi o serie de cadouri. Un set  de carti postale (18 la numar) cu SCRIITORI ROMANI COMBATANTI IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL, editat de catre biblioteca si dedicat CENTENARULUI MARII UNIRI. Am retinut urmatoarele nume: Regina Maria (Alexandra Victoria de Saxa Coburg), Demostene Botez, Constantin Gane, Ion Gramada, Octavian Goga, Alexei Mateevici, Gib Mihaescu, Hortensia Papadat Bengescu, Dumitru S. Panaitescu (Perpessicius), Victor Ion Popa, Camil Petrescu, George Toparceanu, Al. O Teodoreanu (Pastorel Teodoreanu), Tudor Vianu, George Mihail Zamfirescu, Gheorghe Braescu, Martha Bibescu, Ion Agarbiceanu. De asemenea, am primit cartea ”Studii Eminescologice vol. 19”, Ed. Clusium, 2017, Coordonatori: Viorica S. Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor, Livia Iacob, unde nu mica mi-a foat mirarea sa-mi gasesc numele la trei pozitii din ”Mihai Eminescu: bibliografie selectiva 2016„ la punctul B. ”Istorie si critic literara„. De asemenea, am fost invitat sa scriu in Cartea de Onoare a bibliotecii. Am vizitat biblioteca, am vazut Fondul documentar ”Mihai Eminescu”, constituit pe baza donatiei facuta de Ion C. Rogojanu, in 1989 (inaugurat in 1991), cuprinzand 6000 de volume de carte si 5-6000 de diverse alte materiale: periodice, brosuri, piese numismatice, calendare, grafica, carti, mobilier etc. M-am intalnit si cu oameni de cultura importanti: colectionarul Mihai Cornaci, dar si Vania Atudorei, cercetator de frunte in domeniul medicamentelor, Cetatean de Onoare al Botosaniului, in prezent locuitor al Canadei, artizan al infratirii Botosaniului cu orasul canadian Laval.

Peste drum de biblioteca am fotografiat Casa ”Sommer”, ”legata” de…. EMINESCU.  ”In aceasta cladire si-a incheiat, in anul 1869, cariera teatrala MIHAI EMINESCU, sufleur in trupa lui Mihai Pascaly”. Spuneam in poemul ”Regele dinteatru”, din volumul meu de versuri ”Poporul de prosti versus Eminescu”, ”gandind gandul poetului”: ”Am fost sufleor/ si, dintr-o cusca mica,/ aveam ragnet de leu/ si toti stiau de frica.// Caci daca eu taceam,/ taceau si ei in cor,/ si piesa muta-n teatru/ era un biet decor.// Asa ca din plamani,/ scuipandu-l, ca un lest,/ zoream, ca la ureche,/ s-ajunga vant de text.// Si-apoi, ce fuse vant/ se inmuia pe buze/ si-un vanticel, abia,/ in spunerea de spuse.// Dar, in final, ovatii,/ sampanie si flori,/ aplauze in siruri,/ cohortei de actori.// Actorul anonim,/ ce nu primeste flori/ dar joaca toata piesa,/ e-n cusca de sufleor.// Si e sortit tot lui,/ jucand cadru cu cadru, / tot nestiut, sa fie/ regele din teatru.//”.

Apoi, de unul singur, atat cat mi-a permis timpul, am mai vizitat doua obiective eminesciene din Botosani. Primul a fost cladirea Primariei, acolo unde intre 5 octombrie 1864 si 5 martie 1865,  a lucrat Mihai Eminescu. Pentru inceput ca ”practicant” la Cancelaria Tribunalului, iar apoi ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judetean Botosani.

Demersul meu eminescian a fost interupt de o ploaie sanatoasa si apoi una ”mocaneasca”, dar trebuia sa continui. Rapid, foarte rapid, ca un vazut pe un caiet de elev din clasele mici, am fost in Parcul ”Mihai Eminescu, unde mi-am facut un selfie langa bustul poetului, realizat de I. Georgescu, initial amplasat in fata scolii Marchian, mutat in parc in anul 1890. Asadar, fata si verso. Nu l-am uitat nici pe Eminescu din fata Teatrului ”Mihai Eminescu”, teatru aflat in renovare. Sculptura a fost realizata de sculptorul Ovidiu Maitec, lucrarea fiind amplasata in 1968. Bustul de bronz are inscriptionat pe soclu celebrul vers din ”Oda in metru antic”…”Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”.

Apoi am luat un microbuz si am mers la Ipotesti. Vroiam sa vad Ipotestiul, acest Stradford Avon sau Weimar al romanilor, si nu oricum, ci singur si sa ma desfat de el dupa voie. Am ajuns la ”spartul targului”, cand manifestarile Eminescu de la MEMORIALUL ”EMINESCU”,  se terminasera. Mai erau cativa oameni ”la o tigara” si vreo 2-3 muzeografi ce asteptau sa inchida. Era o vreme cainoasa cu cer innourat, chiar negru, de parca da sa se-nsereze , desi nu era decat ora 16.30. Nici ploaia nu mai contenea. (Totusi am iubit aceasta ploaie venita ca o binecuvantare, dupa o lunga perioada de seceta.) Am salutat si mi-am vazut de umblat si vazut, ce era de umblat si vazut prin curte: Casa memoriala Eminovici; Bisericuta familiei Eminovici; Mormintele parintilor Gheorghe si Raluca si a doi frati, Nicolae si Iorgu; Biserica noua a satului construita in 1939 si dedicata lui Mihai Eminescu; Muzeul Mihai Eminescu, Amfiteatrul in aer liber etc.  La un moment dat, m-am trezit singur in tot complexul, ud pana la piele. Mi-am amintit atunci o secventa din ”Geniu pustiu”, unde se pare Eminescu descria momentul cand a dormit, ud pana la piele, in clopotnita Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” (”Biserica de lemn”) din Tg. Mures, atunci cand ajunsese in oras la 1 iunie 1866, in drumul lui spre Blaj: Clopotul cel dogit gemea bolnav in turn si toaca se izbea de turnul clopotnitei si m-am covrigat in clopotnita cu dintii clantanind si muiat pana la piele; parul meu cel lung imi aadea peste ochi, manutele mele cele slabe si reci le bagam tremurand in manecile ude. Asa am stat toata noaptea. Seara m-am intors la Botosani, la hotel, plin ochi de Eminescu, ducand ”in spate” si suspiciunea unei posibile pneumonii, care pana la urma nu s-a adeverit. Cred ca am fost ocrotit, si pe acesta directie a sanatatii, de Eminescu, ”Sfantul preacurat al ghiersului romanesc”, cum spunea Tudor Arghezi.”

Razvan Ducan

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.


Lasa un comentariu