Mihaela Miroiu, profesor universitar: “Pentru mine, spiritul antreprenorial se manifesta acolo unde un om sau un grup de oameni initiaza ceva util celorlalti. In acest sens, femeile sunt foarte antreprenoriale.”

interviu

Mihaela Miroiu este initiatoarea primelor cursuri universitare de filozofie feminista, teorie politica feminista si studii de gen in Romania, precum si a primului program doctoral de Stiinte politice din Romania si a primului masterat de Studii de gen. Este profesoara la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, a tinut cursuri si conferinte la universitati de prestigiu, precum Oxford, Indiana University si altele.

De asemenea, este conducatoare de doctorat in Stiinte Politice si preda cursurile “Ideologii politice actuale”, “Etica in relatii internationale”, “Teorii politice feministe”. In egala masura, este un intelectual civic foarte implicat in viata societatii, un militant activ pentru drepturile femeii in Romania si un adevarat formator de opinie. Cu alte cuvinte, o constiinta.

Nu in ultimul rand, Mihaela Miroiu este o personalitate feminina fermecatoare prin prezenta si discurs, foarte charismatica pentru diferite generatii de intelectuali.

Great Fashion: Doamna profesor Mihaela Miroiu, va multumim pentru ca ati acceptat invitatia noastra de a ne acorda un interviu. Privind in urma, a fost usor, frustrant, dezarmant sa initiati studiile feministe in viata universitara romaneasca?

Mihaela Miroiu: A fost greu, mai ales cand am incercat sa le initiez in 1994, la Universitatea Bucuresti. Dar nu imi inchipuiam ca o sa fie usor. Prin urmare, nu a fost frustrant, iar eu de dezarmat voi dezarma atunci cand ma vor lasa puterile, la fel ca orice om care stie ca nu traieste nimeni in locul lui si ca viata fiecaruia este un unicat pe care poate si trebuie sa il incarce cu sens. In privinta Masteratului de Studii de gen (de fapt, Gen si politica), nu a fost greu. In primul rand pentru ca in 1998 aveam deja oameni pregatiti stiintific ca sa predea. In al doilea rand fiindca aveam putere. Eram decana Facultatii de Stiinte politice din SNSPA. In al treilea rand, fiindca universitatea mea era noua si foarte deschisa spre occidentalizare. Nu avea ce conserva. Se dezvolta pornind de la starea stiintelor sociale din anii 90.

Great Fashion: Care sunt diferentele majore intre feminism si egalitarismul de tip comunist?

Mihaela Miroiu: Feminismul (in toata diversitatea sa) este ideologie, teorie politica, teorie culturala care are o constanta gravitationala: aceea de a deschide, la nivel stiintific, cultural, civic si politic, drumul femeilor catre autonomie personala. Aceasta inseamna ca ravneste ca libertatea femeilor in autoexprimare si autoafirmare sa aiba o singura limita: propriile lor capacitati dezvoltate neingradit de misoginism (ca sistem de prejudecati despre inferioritatea femeilor) si patriarhat (ca regim de putere de gen). Prin urmare, chiar din sensurile sale se afla in contradictie cu orice ideologie totalizanta si universal mesianica, fiindca aceste ideologii sunt anti-individualiste, anti-liberale si anti-pluraliste. Numesc aici: fascismul, comunismul si fundamentalismul. Egalitarismul comunist reflecta egalitatea in datorii, nu in drepturi. In plus, regimul comunist nu voia sa lase pe nimeni de capul lui sau al ei, deci respingea orice forma de autonomie personala. Desigur, comunismul a atins un grad mare de egalitarism in participarea la munca, in nivelul veniturilor, in consum. Cu pretul libertatii. Pentru cazul comunismului romanesc, statul a confiscat si libertatea reproductiva a femeilor. Pentru cazul mai general, a pastrat rolurile traditionale ale femeilor, in calitate de servitoare unice ale familiei lor, nu a interzis violenta domestica, nici violul conjugal, nici hartuirea sexuala. In privinta veniturilor, a decis politic faptul ca industria este grea (cea in care lucrau majoritar barbati) si usoara (cea in care lucrau majoritar femei). Le-a ierarhizat si platit ca atare.

Great Fashion: Ce reprezinta femeia, cine este ea in cadrul societatii romanesti actuale?

Mihaela Miroiu: Nu voi folosi singularul, fiindca este o abstractie goala de continut. Voi folosi pluralul. Femeile sunt, la fel ca si barbatii, foarte diverse. Dar au incomparabil mai putina putere sa hotarasca dupa ce legi traim, cum impartim bugetele, in ce investim, cum ierarhizam salariile. Au si mai putini bani, fiindca domeniile bugetare feminizate: educatia, sanatatea, administratia publica sunt semnificativ mai prost platite decat cele masculinizate: armata, serviciile secrete, politia. Exceptie face domeniul in care femeile au cu adevarat putere: justitia. Sunt mai educate decat barbatii, la nivel de studii superioare. Muncesc mult. Adesea dublu. Pretentiile ca ele sa fie de toate in acelasi timp sunt enorme: mame, sotii, profesioniste, gospodine, frumoase, cochete, reconfortante, grijulii, excelente managere in viata privata, ingrijitoare gratuite, ca doar e munca din dragoste. Nu este in sine rau, daca si barbatii ar avea acelasi regim de pretentii in ceea ce ii priveste pe ei. S-ar mai echilibra vietile ambilor. Si poate ca s-ar respecta si iubi mai mult.

Great Fashion: Ce tip de femeie predomina in Romania? Cat de important este spiritul antreprenorial feminin? Cum se manifesta acesta la noi si in societatea contemporana?

Mihaela Miroiu: Depinde de sistemul de referinta, sau de felinarul sub care ne uitam. In sistemul meu de referinta domina femeile performante, creative si implicate civic. Ele fie traiesc in cupluri parteneriale, cu barbati umanisti, deci antimisogini, fie sunt singure. Accesul lor insa, ca profesoare universitare, precum si accesul la conducerea universitatii este mult mai restrans, oricat de bune sunt. Mai general, tendinta este ca acolo unde este mai multa putere si mai multi bani, sa se inalte un zid transparent intre acel loc si femei.

Pentru mine, spiritul antreprenorial se manifesta acolo unde un om sau un grup de oameni initiaza ceva util celorlalti. In acest sens, femeile sunt foarte antreprenoriale. Dar… antreprenoriatul economic se manifesta mai ales in IMM-uri, fiindca marile afaceri sunt cele cu statul si rezulta mai ales din capitalul pradat din bunul public. Acolo nu prea au avut acces. Sunt implicate semnificativ in antreprenoriatul civic si in cel cultural. Nu si in cel politic. Mai ales, nu la varf.

Great Fashion: In cartea dvs, “Cu mintea mea de femeie” (editura Cartea Romaneasca), un traseu autobiografic de exceptie, ati scos in evidenta numeroase situatii cu care se confrunta o femeie de-a lungul unei vieti, doar pentru simplul fapt ca este femeie. In 2017, exista, totusi, un progres in estomparea prejudecatilor legate de rolul femeii in societate, de statutul social al acesteia?

Mihaela Miroiu: Secolul XX poate sa fie socotit, nu doar secolul celor doua razboaie mondiale devastatoare si al confruntarii intre capitalism si comunism, ci si Secolul femeilor. Practic, pana atunci femeile au trait (cu exceptii rare), in preistoria cetateniei civice (dreptul la educatie nelimitata si egala, profesii, initierea casatoriei si divortului, dreptul la proprietate, la asociere etc.) si politice (dreptul la vot, dreptul de reprezentare politica). Pentru multe femei contemporane noua, aceste drepturi nu exista inca (partial sau total). Cum m-am nascut in prima generatie care a avut aceste drepturi (o parte, subminate de comunism), inseamna ca sunt o mare norocoasa fata de predecesoare. Strabunica si bunica nu le-au avut. Mama, partial da. Invatamantul mixt a debutat in anii 50, deci in generatia mea. Doar odata cu aceasta generatie putem sa le cerem socoteala femeilor ce au facut ele in istoria stiintei, culturii, dezvoltarii economice si sociale, a politicii. Daca va uitati, de exemplu pe premiile Nobel, femeile incep sa apara mai ales din aceasta generatie. Si este doar inceputul. Da. Fara indoiala exista un progres urias in conditia culturala, profesionala, civica si politica a femeilor, inclusiv si poate mai ales pentru femeile care succed generatiei mele. Iar daca persoane, institutii, partide, grupari mai talibane in apetentele lor sunt oarbe la acest schimbari si vor sa dea istoria inapoi este fiindca ele insele sunt pur si simplu retardate si reactionare. Numai ca femeile trebuie sa isi stie istoria. Sa stie ca nu este un cadou, ci rezultatul eforturilor si riscurilor mari asumate de catre predecesoarele lor feministe si ale barbatilor umanisti si democrati care s-au aliat acestora. Altfel, nu sunt doar ignorante si ingrate (sper ca involuntar), dar mai si risca sa piarda enorm, fiindca nu isi dau seama ca drepturile trebuie mereu cucerite si pastrate.

Foto1,2: © Mihaela Miroiu

Un interviu realizat de Great Fashion. Orice utilizare a continutului acestui interviu presupune citarea sursei si necesita obtinerea acordului prealabil, in scris, din partea Great Fashion.

Toate drepturile rezervate © Great Fashion 2017.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline