Mirela Vașadi (Arta Fericirii): “Pentru mine, Dumnezeu nu este ceva abstract. Il regasesc in tot ce inseamna viata.”

interviu –

Mirela Vașadi, o jurnalista de exceptie.

A absolvit doua facultati (Facultatea de Drept – Colegiul de Drept Administrativ, Universitatea din Oradea, respectiv Facultatea de Sociologie, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca). A lucrat la Radio Sonvest, Pro TV Oradea și Pro TV Cluj-Napoca. Apoi, 8 ani a fost prezentator de stiri si realizator emisiuni la Realitatea TV Bucuresti.

Dupa mai bine de 10 ani la pupitrul stirilor – intai locale si apoi nationale – si doi ani de absenta din viata publica, oradeanca Mirela Vasadi revine la TVR 2 cu o emisiune “holistica”, Arta Fericirii, dedicata sanatatii trupului, mintii si sufletului nostru. Care se bucura de un mare succes la publicul romanesc.

Mirela Vașadi este o fiinta optimista, vesela, cu voce cristalina dar ferma. O femeie frumoasa, fina, echilibrata, delicata. O personalitate deosebita, pozitiva, dotata cu o anume stralucire interioara, care radiaza in jurul ei bucurie si pace.

Great Fashion: Esti preocupata de teme majore precum psihologia de viata, dezvoltare personala, spiritualitate… In viata trepidanta si dificila a unui jurnalist profesionist nu exista timp pentru a medita la acestea. Si, totusi, tu ai gasit puterea de a te schimba si de a te regasi in acest sens. Cum s-a petrecut transformarea ta profesionala?
Mirela Vașadi: Tocmai de aceea m-am retras din acea viata trepidanta. Mi-am acordat doi ani sabatici. Si care au trecut intr-o clipa. Dar o clipa esentiala, consistenta, care m-a pus pe o traiectorie diferita a vietii. Asa cum se desfasurau lucrurile atunci, nu as fi putut sa cresc, sa fac ceva pentru cei din jurul meu, deci, implicit si pentru mine. Iar cresterea interioara continua.
In acea perioada de retragere de pe micul ecran am gandit, am pregatit si scris acest proiect tv. M-am documentat, am citit, m-am rugat, am meditat la tot ceea ce primesc, ce vine inspre mine si pleaca din mine. Cu proiectul “Atelierul Vietii” am castigat concursul organizat de Televiziunea Româna. Era o emisiune saptamanala de dezvoltare personala in care abordam teme ce tin de psihologia de viata. Apoi, cu o echipa de productie extinsa, emisiunea s-a transformat intr-una zilnica: „Arta Fericirii”. Eu comunic direct cu telespectatorii pe pagina Facebook a emisiunii „Arta Fericirii”.

Great Fashion: Traim timpuri dificile, la extreme. Care este relatia ta cu Dumnezeu?
Mirela Vașadi: Pentru mine, Dumnezeu nu este ceva abstract. Il regasesc in tot ce inseamna viata. In oameni, in intamplari, in celula inteligenta din interiorul nostru si in maretia Universului. Este in tot ce inseamna Creatia.
Asa cum, pentru mine, Dumnezeu nu este intruchiparea unui batran cu barba alba, de care sa ma tem. El nu raspandeste frica. El este Iubirea.
Nu poti sa spui ca esti credincios daca nu-l frecventezi pe Dumnezeu. In orice forma posibila; in meditatie si rugaciune, dar mai ales in sacramentele liturgice, in euharistie.

mirela-vasadi-tvr2-jurnalist-vedeta-media-filmarea-unui-reportaj-in- Maramures

Great Fashion: Iubesti viata. In ce crezi, iubesti si speri cel mai mult?
Mirela Vașadi: Cred in Alchimia vietii. In forta oamenilor de a se transforma radical, de a da un nou curs traseului personal. Schimbarea nu este deloc usoara, ispitirile sunt multe. Dar rezultatele pot fi miraculoase.
In ce sper? Un intelept spunea ca speranta si optimismul sunt atitudini radical diferite. Optimistul vorbeste despre schimbari in viitor. Persoana care are speranta traieste momentul prezent stiind si avand incredere ca viata intreaga este pe maini bune.

Great Fashion: Ce inseamna adoptarea unui stil de viata? Care este stilul tau preferat? Iti place sa fii in ton cu ultimele tendinte in moda?
Mirela Vașadi: Nu prea cred ca sunt in “tendinte” din acest punct de vedere… 🙂
Imi plac hainele bine croite, de calitate, care sa puna in valoare eleganta. Fie ca sunt smart casual, business ori black tie.
Rochiile, cu un croi potrivit fiecareia (si nu modele care sunt acum in tendinte dar nu ti se potrivesc), sporesc feminitatea si personalitatea.

Foto 1: © Mirela Vașadi: Studio; fotograf: Ioana Chirita
Foto 2: © Mirela Vașadi: Filmarea unui reportaj in Maramures

Un interviu realizat de Great Fashion. Orice utilizare a continutului acestui interviu presupune citarea sursei si necesita obtinerea acordului prealabil, in scris, din partea Great Fashion.
Toate drepturile rezervate © Great Fashion 2016.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

One Response to Mirela Vașadi (Arta Fericirii): “Pentru mine, Dumnezeu nu este ceva abstract. Il regasesc in tot ce inseamna viata.”

  1. ghelbere elena spune:

    Imi place si sunt de acord cu ea ca schimbarile nu sunt usoare dar de cele mai multe ori sunt benefice. Eu intotdeauna cand nu mi-a placut ceva sau cand simteam ca ma plafonez, ca nu mai am ce invata sau ca munca pe care o prestez ma nemultumeste preferam sa plec in alta parte poate cu un salariu mai mic. Am preferat schimbarea nu numai in viata profesionala ci si in cea personala. O schimbare este binevenita intotdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline