ROMANIA CENTENARA. Romania Regala

Monarhia este simbolul sub care este construita Romania moderna. In acei ani, de cumpana, marele istoric si om de cultura Nicolae Iorga afirma: “A vorbi despre dinastia romana in ceasurile cele mai grele din existenta noastra nationala, e a indeplini cea mai fireasca datorie de recunostinta.”

Jur de a fi credincios legilor tarii, de a pastra religiunea Romaniei precum si integritatea teritoriului ei, si de a domni ca domn constitutional”. Astfel, Carol devenea oficial Domnitor al Romaniei. 15 ani mai tarziu, el era proclamat Rege al tarii, punand astfel bazele dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, care va conduce Romania pană la instaurarea comunismului.

Regele Carol I (1866-1914)

2 aprilie 1866: S-a desfasurat plebiscitul prin care populatia Romaniei a fost consultata in privinta aducerii pe tronul tarii a unui print strain: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Dupa exilarea lui Alexandru Ioan Cuza, tara era in plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor in ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permisesera unirea Principatelor Moldovei si Tarii Romanesti, iar acum tara risca sa ajunga la dizolvarea acestei uniri. Tanarul Carol a trebuit sa calatoreasca incognito (pe traseu a fost nevoit sa apeleze la experienta dobandita de Bratianu si Rosetti pe parcursul revolutiei pasoptiste; astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf – Bonn – Freiburg – Zürich – Viena – Budapesta, datorita conflictului care exista intre tara sa si Imperiul Austriac. Nici chiar in tara sa de origine nu era bine vazuta aceasta preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai putin amical ca va fi nevoit sa sarute “papucul Sultanului”, fapt in sine care a fost ocolit de Carol si de predecesorul acestuia).

Dupa ce a pasit pe teritoriul tarii, punand prima data piciorul pe pamant romanesc in localitatea Drobeta Turnu-Severin (prima casa in care a intrat fiind actualmente biblioteca), Bratianu l-a insotit mai departe cu trasura pana la podul Mogosoaiei. Traseul prin tara, de le Drobeta Turnu-Severin la Bucuresti, a cuprins orasele Horezu, Ramnicu-Valcea, Curtea de Arges, Campulung si Targoviste, vechiul drum al tarii, pastrat mai tarziu in memorie drept „Drumul lui Carol”.

Pe 10 mai 1866, Carol a intrat in Bucuresti. Vestea sosirii sale fusese transmisa prin telegraf si a fost intampinat de o multime entuziasta de oameni, dornici sa cunoasca noul conducator. La Baneasa i s-a inmanat cheia orasului. Si-a rostit juramantul in limba franceza: “Jur sa pazesc legile Romaniei, sa-i apar drepturile si integritatea teritoriala”.

Domnia lui Carol I a inceput, de fapt, in aprilie 1866, odata cu intrarea sa in tara. Proclamat Domnitor al Romaniei in ziua de 10 mai 1866, ramane cu acest titlu pana in 26 martie 1881, cand este proclamat rege, devenind astfel primul rege al Romaniei. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al carei nume se transforma, incepand cu Regele Ferdinand I, in Casa Regala de Romania, dinastie care va conduce tara pana la proclamarea Republicii Populare Romane in 1947.

22 august 1914: Imparatul Germaniei, Wilhelm al II-lea, ii cere telegrafic Regelui Carol I al Romaniei (1866-1914) intrarea tarii noastre in razboi de partea Puterilor Centrale. Regele Carol I ii raspunde ca nu poate satisface cererea din cauza opiniei publice romanesti.

Regina Elisabeta

Elisabeta a Romaniei, Principesa de Wied – pe numele sau complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise – s-a nascut la 29 decembrie 1843, in Neuwied, Germania.

Nu a fost numai prima regina a Romaniei, ci si scriitoare. Purta pseudonimul Carmen Sylva, ceea ce s-ar traduce prin “Cantecul Padurii”. Printesa Elisabeta von Wied a venit in Romania in 1869, la varsta de 26 de ani, pentru a se casatori cu Karl von Hohenzollern, care a domnit sub numele regal de Carol I de Romania.

In acea vreme, Principatele Romane erau inca sub tutela Imperiului Otoman. Dupa Razboiul de Independenta din 1877 si Tratatul de la Berlin (1878), Romania a fost recunoscuta ca Regat, in 1881 iar Elisabeta a devenit prima regina a Romaniei.

Elisabeta a fost supranumita “Regina-scriitoare”, deoarece a scris enorm: peste 1000 de poeme, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice, 4 romane, lucrari cu caracter memorialistic si basme pentru copii. Regina si-a facut un anturaj de artisti in devenire la momentul respectiv, cum au fost: Mihai Eminescu, George Enescu sau Elena Vacarescu ori i-a sprijinit financiar, ca in cazurile pictorului Nicolae Grigorescu si poetului Vasile Alecsandri.

Regina a fost pretuita pentru activitatea si implicarea ei in actiuni caritabile. Ea a reusit, pana la finele vietii sale, sa acorde asistenta medicala si financiara victimelor Razboiului de Independenta, familiilor nevoiase, bolnavilor incurabil, fie implicand guvernul Romaniei, fie oferind bani din averea sa personala. A infiintat mai multe societati filantropice si nationale (pana in 1906 au fost circa 14), dintre care sunt de mentionat „Institutia Surorilor de caritate” (1879), „Societatea Reginei Elisabeta” (1881) sau „Institutul evanghelic al Diaconeselor” (1903). In 1909 a luat nastere, din initiativa sa, Azilul pentru orbi „Regina Elisabeta” (in Vatra Luminoasa, din Capitala), unde cei cu deficiente de vedere beneficiau de asistenta medicala si sociala gratuita. Patroana a artelor, fondatoare a unor institutii caritabile, poeta, eseista si scriitoare.

Regele Ferdinand I (1914-1927)
”De la inceput mi-am impus aceasta regula de constiinta. Sa fac abstractie de mine insumi, sa nu tin socoteala nici de originile mele, nici de familia mea. Sa nu vad decat Romania, sa nu cuget decat la ea. Sa nu exist decat pentru ea. Nu se domneste asupra unui popor pentru sine, ci, pentru acel popor. In aceasta consta autoritatea unui rege.”
Ferdinand I, ”Indreptarul si crezul meu”

“Punand pe capul meu, intr-aceasta straveche cetate a Daciei romane, coroana de otel de la Plevna, pe care noi si glorioasele lupte au facut-o pe veci coroana Romaniei Mari, ma inchin cu evlavie memoriei celor care, in toate vremurile si de pretutindeni, prin credinta lor, prin munca si prin jertfa lor, au asigurat unitatea nationala, si salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o intr-un glas si o simtire, de la Tisa pana la Nistru si pana la Mare.”

15 octombrie 1922, Alba Iulia, discursul Regelui Ferdinand I.

”Regele Carol, care era bolnav de multa vreme, muri pe neasteptate, pe cand viitorul rege si viitoarea regina erau oaspetii nostri. Doua zile mai tarziu, asistam dintr-o tribuna a Camerei Deputatilor, la depunerea juramantului de catre Ferdinand I. Spuse: ”Jur…” cu mana dreapta pe Constitutia care il instrainase de parinti si de copii, care ii rapise patria si care avea sa faca din el un renegat dupa ce il facuse sa-si incalce legea… Glasul i se franse in timp ce citea primul sau mesaj adresat Camerelor reunite, natiunii. Toti deputatii, toti senatorii, toti ministri, toti generalii, multimea, in picioare, l-au auzit plangand in hohote! In acel minut in care Dumnezeu parea ca-si lasa mana grea asupra lui, in fata noastra, a tuturor, am inteles ce pacat ceruse aceasta jertfa. Cand cobori treptele Parlamentului, cu pasul sau nesigur, cu ochii rosii, cu mana inclestata pe manerul sabiei, era Rege si stia ca avea sa declare razboi Germaniei. (…)
Pe decretul de mobilizare din 1916 s-a aflat semnatura complicata a celui ce nu punea niciodata punctele pe i. Pentru a ajunge aici, a trebuit mai intai sa moara pentru el insusi – iar dintre toate mortile, aceasta este cea mai grea. Singurul consilier de stat care a vrut sa-l faca sa se razgandeasca a fost germanofilul Petre Carp. ”Sire, i-a spus acesta, nu-i putem invinge pe Hohenzollerni!” – ”Va inselati, domnule Carp, i-a raspuns regele, am invins deja unul…”
Martha Bibescu – ”Un sacrificiu regal: Ferdinand al Romaniei”

Regina Maria

La 29 octombrie 1875, s-a nascut Regina Maria (Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha), la Eastwell Park, Kent, Anglia. Regina a Romaniei, sotia Regelui Ferdinand I.

“Refuz sa ma las infranta sau sa ma simt infranta pana nu mi s-a smuls si ultima farama de speranta.”
Regina Maria in Jurnal de razboi (II). 1917-1918.

“In anii durerii am invatat sa ma rog.”
“Un gand frumos poate fi ca o biserica in care omul isi odihneste sufletul.”
“Desi sunt femeie, inca de la inceput mi s-a acordat incredere. Mi-au fost spuse multe secrete, stiam tot ce se intampla.”
“Viata mea a fost intensa si plina, experientele mele, diverse si cu siguranta deloc searbede, chiar daca lumina si umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viata unei femei care n-a uitat niciodata ca era femeie, desi de multe ori a jucat rol de barbat.”
Regina Maria

”Oamenii nostri politici inca nu sunt pregatiti sa se sacrifice pentru cauza comuna. Sunt zile cand marsavia omeneasca in general, si a guvernelor si administratiilor in particular, ma izbeste cu o putere coplesitoare si imi da impresia ca toate eforturile noastre sunt in van.”

A fost supranumita “Regina-soldat” pentru atitudinea sa curajoasa din timpul Primului Razboi Mondial. In acea perioada, zilnic, la Iasi, in haine de sora medicala, intalnea esaloanele cu soldati raniti sau bolnavi de tifos. Zi si noapte, regina pe care ostasii au numit-o si “mama-ranitilor” avea grija de raniti si bolnavi…

“Doamne, daca vreodata o femeie a avut nevoie de ajutorul Tau, eu sunt aceea! Dar Tu esti asa de sus, deasupra in cer, ingrozitor de departe! Insa voi incerca, voi lupta, voi lupta orbeste, caci lumina nu e. Voi lupta fara nadejde, caci nu gasesc pe nimeni care sa ma poata sprijini pana la amarul sfarsit. Iar daca imi va fi scris sa fiu invinsa, la urma urmei, vreau sa cad cu fata spre dusman.”

Extras din jurnalul Reginei Maria „Povestea vietii mele”

“La 26 martie 1926, de Bunavestire, regina Maria a trecut la ortodoxism. Intr-o ceremonie desfasurata la palat, ea s-a spovedit, a fost dezlegata de patriarhul Miron Cristea si a fost primita in sanul Bisericii Ortodoxe Romane.”

Istoria ilustrata a Romaniei, coord: Ioan Aurel Pop, Ciprian Paun

Inima celei mai iubite regine a romanilor a incetat sa mai bata pe 18 iulie 1938, dupa o viata pusa in slujba patriei, dar si dupa o lunga si grea suferinta fizica. Ultimele cuvinte adresate romanilor le-a scris in Scrisoarea din urma.

Regina si-a marturisit aici dragostea fata de natia romana si regretul ca nu a putut duce la bun sfarsit unele proiecte in folosul poporului roman. Cea mai iubita dintre reginele Romaniei a fost inmormantata la Curtea de Arges, langa Ferdinand.

Tarii mele si Poporului meu,

Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.

Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. La inceput n-a fost usor. Eram straina, intr-o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt aceia cari se reculeg sa cugete cat de greu este calea, pe care o Principesa straina trebuie s-o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata. Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi e greu de spus ce a fost mai mare:bucuria ori durerea? – cred ca bucuria a fost mai mare, dar mai lunga a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant:mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.

Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.

Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. A venit mai tarziu o vreme cand m-ati negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, si v-am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata.

Atat timp am fost in mijlocul tau, incat mi se pare, abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului sau. Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare.

Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.

Am credinta ca v-am priceput: n-am judecat, am iubit…

Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece.

N-am nici o avutie sa va las, ceiace cu atata marinimie mi-ati daruit am cheltuit intre voi: am infrumusetat acele locuri unde mi-a fost dat sa traiesc. Daca toate cele frumoase iti vor aminti de mine atunci voi fi indeplin rasplatita de dragostea ce ti-am daruit-o, fiindca frumosul mi-a fost un crez.

Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis adevar, si fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat asi putea talmaci vreodata, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii ce am cladit-o. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, asi dori sa mai poata veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria. Vreau sa odihnesc acolo in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit. Si cum acolo se gaseste inima mea eu nu vreau sa fie un loc de jale ci dinpotriva de pace si de farmec cum a fost cand eram in viata. Incredintez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot gresi, dar inimile lor calde asa cum a fost a mea:iubitii si fiti folositori unul altuia caci asa trebuie sa fie.
Si acum va zic ramas bun pe veci: de acum inainte nu va voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare.

Necunoscand vremea ce-mi este harazita pe pamant hotarasc prin acest testament ultimele mele vointe. Binecuvantez Tara, pe copiii si nepotiii mei. Rog pe copii mei sa nu uite niciodata ca increderea in Dumnezeu este o calauza in fericire si mangaere in suferinta. Ii rog sa fie uniti, sa sustie Tara si sa se sustie intre ei. Ii mai rog sa se supuie fara discordii ultimelor mele vointe.

Iubirea mea de Mama pentru ei, este aceiasi si daca dispun de partea disponibila numai in favoarea unuia din ei, este numai pentru ca este mai lipsit de nevoile vietii.(…)

As fi vrut sa pot lasa mai multe iubitei mele Tari in semn de dragoste necurmata ce i-am purtat si pe care o las izvor nesecat mostenitorilor mei.

Dorinta mea fierbinte ar fi fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru intregirea neamului.

Resimt o vie intristare ca modesta mea avere, datorata generozitatii iubitului meu sot Regele Ferdinand, si redusa inca prin greutatile din ultimul timp nu-mi ingaduie sa fac binele ce as dori.

Iert pe cei cari m-au facut sa sufar. Rog pe cei carora involuntar le-as fi gresit sa ma ierte caci nu am voit sa fac rau nimanui. (…)

Acest testament a fost facut scris, datat si semnat cu mana mea la Tenka – Juvah, Balcic, astazi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMANIEI

Regele Carol al II-lea (1930-1940)

Carol a fost primul nascut al Regelui Ferdinand I al Romaniei si al Reginei Maria, dobandind prin nastere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai tarziu de Ferdinand in Principe al Romaniei). Dupa accederea la tron a parintilor sai a devenit Principele mostenitor Carol al Romaniei.

Regina Elena

Regina mama Elena a Romaniei (la nastere, Principesa a Elenilor si de Danemarca, 2 mai 1896-28 nov. 1982) a fost sotia Principelui mostenitor Carol al Romaniei (viitorul rege Carol al II-lea) si mama Regelui Mihai I al Romaniei.

Nascuta in familia regala a Greciei, s-a casatorit cu Principele mostenitor Carol al Romaniei in 1921, dand in acelasi an nastere principelui Mihai al Romaniei.

Dupa ce la sfarsitul anului 1925 Carol a ramas in strainatate cu amanta sa, principesa Elena s-a ocupat de educatia fiului ei, devenit mostenitor al Tronului.

In timpul primei domnii a regelui Mihai (1927-1930), Elena a divortat de Carol. (Wikipedia)

 

 

Regele Mihai (1927-1930; 1940-1947)

Regele Mihai este ultima mare personalitate a istoriei Romaniei din secolul XX.

A vazut, in toti acesti ani, foarte multe schimbari politice, interne si externe, dintre care multe i-au schimbat lui insusi viata.

Ultimul rege al Romaniei s-a nascut in interbelic, cei mai frumosi si infloritori ani din istoria tarii; a trait perioada grea a razboiului; a semnat actul de deces al regimului monarhic si a trait izolat in exil, departe de tara, aproape jumatate de veac. (historia.ro)

Nu poti decat sa-ti iubesti Regele.

Poate pentru ca de la incoronare este purtatorul Sfantului si Marelui Mir.

Si poate pentru ca Regele intra in altar prin usile imparatesti.

Viata Regelui Mihai este indisolubil legata de istoria a saptezeci si sapte de ani din istoria Romaniei, din 1940, de cand Patriarhul Nicodim l-a incoronat la Palatul regal, apoi l-a impartasit la Sfanta Liturghie.

A fost ultimul Rege crestin ortodox din lume.

“Cea mai frumoasa Coroana Regala este increderea si dragostea romanilor.”

“Un lucru pe care l-am invatat in tinerete a fost ca prietenii te pot dezamagi mai mult decat dusmanii.

Alt lucru invatat atunci a fost ca in momentele cruciale ramai singur.”

 

Regina Ana

Fiica a Principelui René de Bourbon-Parma si a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a nascut in al XVI-lea arondisment al Parisului, la data de 18 septembrie 1923.

A fost cea mai longeviva consoarta de rege din istoria Romaniei.

 

 

 

 

La 26 martie 1949 s-a nascut Principesa Margareta a Romaniei (la Lausanne, Elvetia), principesa desemnata de Familia Regala a Romaniei drept mostenitoare a Tronului, cu titulaturile „Principesa Mostenitoare a Romaniei” si „Custode al Coroanei Romaniei”.

 

 

 

 

 

 

Principele Nicolae al Romaniei

Este nepotul cel mai mare al Regelui Mihai I al Romaniei. Nascut si crescut in Occident, a vizitat prima data Romania in 1992, la varsta de 7 ani, cu ocazia primei vizite a bunicului sau dupa inceputul exilului din 1948.

Este fiul Principesei Elena a Romaniei (a doua fiica a Regelui Mihai) si al profesorului doctor Robert Medforth-Mills.

Putem fi mandri de inaintasii nostri dar, in acelaşi timp, trebuie sa intelegem ca avem si o datorie de indeplinit: sa ducem mai departe si sa consolidam valorile si principiile lasate de acestia.

Eu, Nicolae, imi asum aceasta datorie pe care inteleg sa o preiau de la inaintasii mei, fauritori ai Romaniei moderne, si sa merg alaturi de poporul meu in faurirea propriului destin istoric.”

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.


Lasa un comentariu