3 carti valoroase despre consecintele abuzului psihologic parental fata de copil, un singur autor: Alice Miller

Ce este abuzul fata de copil? Care sunt consecintele acestuia in viata adultului de mai tarziu? Abuzul fizic, sexual si, mai ales, cel psihologic este insidios deoarece e dificil de identificat si de oprit, cu urmari deosebit de dramatice la maturitate. Despre stresul psihologic intens si neglijenta emotionala la care sunt supusi copiii, despre optimizarea comunicarii parinte-copil si construirea de relatii durabile si sanatoase cu proprii copii, precum si despre intregul proces psihologic care insoteste drama copilului interior, revolta corpului si atitudinea parentala, discutam in acest articol in care analizam 3 carti valoroase scrise de acelasi celebru psiholog de renume mondial: Alice Miller.

Alice Miller (1923–2010), psiholog elvetian, a fost recunoscuta in mod special pentru lucrarile sale in domeniul abuzului parinte-copil, traduse in numeroase limbi. Cartea sa, Drama copilului dotat, a dat nastere unor dezbateri intense si a devenit un bestseller international. Opiniile sale asupra consecintelor abuzului fata de copil au devenit deosebit de influente. Miller a tinut sa clarifice ca termenul „abuz” nu se refera numai la violenta fizica si la abuzul sexual, ci si la o forma de abuz mai insidioasa: cel psihologic. Acesta este insidios deoarece e dificil de identificat si de oprit, caci persoana abuzata are adesea tendinta de a ascunde abuzul chiar si de sine, si s-ar putea sa nu devina constienta de el decat in urma unui eveniment dramatic sau a instalarii depresiei, ce se cere tratata.

Alice Miller, care in discursul sau asociaza psihanaliza cu „pedagogia neagra”, pune abuzul psihologic parental la baza tuturor nevrozelor si psihozelor. Ea a sustinut ca toate formele de boala mintala, de dependenta, de crima, precum si aderarea oarba la o secta religioasa sunt cauzate in ultima instanta de furia si suferinta refulate ce rezulta din traumele inconstiente nerezolvate din copilarie. Ea a analizat din aceasta perspectiva viata unor figuri problematice ale istoriei, realizand intre altele psihobiografia lui Adolf Hitler si a lui Jürgen Bartsch, despre care afirma ca au suferit de abuzuri parentale repetate.

“Drama copilului interior” de Alice Miller

Prizonieri ai copilariei in cautarea adevaratului sine

O carte cu profunde implicatii, care ne asaza in fata o oglinda teribil de clara, pentru a vedea cu ochii sufletului cine suntem ca adulti si cine am fost in copilarie. Alice Miller ne vorbeste despre drama copilului din fiecare dintre noi, pe care ea il numeste copilul dotat. El este copilul sensibil caruia natura i-a oferit abilitatea de a se uita pe sine, nevoile sale neindeplinite si sentimentele negative intense, pentru a supravietui. Acesta este un proces psihologic care ne rupe de noi insine pentru a ne salva de la disparitia psihologica, si chiar fizica, in situatii de criza.

Daca rareori suntem expusi unui pericol fizic real, psihologic lucrurile stau insa altfel, ne spune Alice Miller. Cand parintii il supun stresului psihologic intens si neglijentei emotionale, cand nu respecta nevoile copilului si adevaratul sau sine, organismul acestuia se mobilizeaza pentru a face fata. Insa nu poti lupta mereu cu cei de care depinde viata ta si bunastarea ta psihologica.

„Ma intreb uneori daca va fi vreodata posibil sa intelegem cat de singuri si parasiti am fost cand eram copii. Nu ma refer acum, in primul rand, la copiii de care nu s-a avut grija in mod evident sau care au fost complet neglijati si care au fost mereu constienti de acest lucru sau, cel putin, au crescut stiind ca asa stau lucrurile. In afara de aceste cazuri extreme, exista un numar foarte mare de oameni care intra in terapie cu credinta (cu care au crescut) ca au fost fericiti si protejati in copilarie. […] Ei se descurca bine, chiar excelent, in orice intreprind; sunt admirati si invidiati; au succes de fiecare data cand vor – dar in spatele tuturor acestora se afla ascunsa depresia, un sentiment de gol si alienare, precum si impresia ca vietile lor nu au niciun sens.” Alice Miller

Astfel incat copilul, dotat de natura cu aceasta sensibilitate, devine extraordinar de atent cu nevoile adultilor, ale parintilor, ale caror iubire, grija si atentie nu vrea sa le piarda. Se rupe de adevaratul sau sine si isi construieste un sine fals. Multi vor deveni adulti de succes, insa nefericiti si fara sens, depresivi sau grandomani narcisici, izolati complet de adevarata lor dimensiune umana.

Cum va ajuta cartea?

Drama copilului sensibil este o tragedie a generatiilor: cei care nu au astazi suficiente resurse pentru copiii lor sunt cei care de mici au avut grija de nevoile propriilor parinti. Copiii au o nevoie naturala si sanatoasa de atentie. Este dorinta oricarui copil de a fi vazut, de a se simti iubit, acceptat si inteles. Nu suntem aici pentru a forma dupa „chipul si asemanarea noastra”, ci sa lasam sa se formeze ceea ce natura a pus cu generozitate in copiii nostri. Din pacate, reusim sa le transmitem copiilor exact suferintele si lipsurile noastre. In lupta cu natura pentru a „creste” copii mai buni, ciuntim ceea ce ar fi putut creste cu adevarat verde si roditor, aflam de la A. Miller. CLICK AICI PENTRU CARTE

“Revolta corpului” de Alice Miller

Forta vindecatoare a propriului adevar

In aceasta carte exceptionala, Alice Miller analizeaza mai convingator decat oricand consecintele pe termen lung pe care abuzul din copilarie le are asupra trupului victimelor. Folosind experienta avuta cu pacientii sai si intorcandu-se la istoriile de viata ale unor mari scriitori, precum Marcel Proust, Franz Kafka si Virginia Woolf, Miller demonstreaza ca umilinta traita de copii, sentimentele lor reprimate de neputinta, furie si ura la adresa parintilor se manifesta la maturitate sub forma bolilor, fie ele cancer, accidente vasculare sau alte afectiuni grave, iar neputinta, lipsa permisiunii personale si sociale de a le constientiza la varsta adulta isi gaseste paralela in dependenta de substante care insoteste de multe ori starea de vid interior rezultata in urma refularii si a clivajului interior.

Ca specialist ce nu s-a ferit niciodata de controverse, Alice Miller indeamna vehement societatea sa renunte la imperativul otravitor al poruncii biblice de a-ti cinsti si iubi neconditionat parintii si sa nu ofere iertare parintilor care, folosind metode tiranice de educare, au provocat suferinte de neconceput copiilor proprii.

Cum va ajuta cartea?

Psihologul Alice Miller analizeaza profund universul psiho-emotional al copiilor (deveniti, ulterior, scriitori de renume mondial), oferind totodata si solutiile de vindecare. Astfel, aflam adevarul despre teme precum: “A spune si a ascunde”; “Venerarea parintilor si consecintele sale tragice (Dostoievski, Cehov, Kafka, Nietzsche)”; “Lupta pentru libertate in teatru si strigatul ignorat al propriului corp (Friedrich von Schiller)”; “Tradarea propriilor amintiri (Virginia Woolf)”; “Ura de sine si iubirea neimplinita (Arthur Rimbaud)”; “Sufocat de dragostea materna (Marcel Proust)”.

In a doua parte a cartii, autoarea trateaza pe larg “morala traditionala din cadrul terapiilor si cunaosterea pe care corpul o manifesta”, cu referire la “corp ca protector al adevarului”, “abuzul de la sine inteles al copiilor”, “drogurile si inselarea corpului” etc. In final, un intreg capitol este dedicat anorexiei si nevoii de comunicare autentica. Pe scurt, o carte extrem de bogata in informatii complexe, utile si cu totul inedite. CLICK AICI PENTRU CARTE

“Pentru binele tau” de Alice Miller

Radacinile violentei in educatia copilului

Volumul de fata este totodata tulburator si revelator. Prezentand trei studii de caz, printre care si cel al lui Adolf Hitler, Miller demonstreaza ca abuzurile psihologice si fizice suferite in copilarie prin punerea in aplicare a „pedagogiei negre”, asociate cu interdictia exprimarii si trairii sentimentelor de manie, frustrare, tristete, reprezinta o combinatie extrem de nociva, care se repercuteaza la varsta adulta. Conform teoriilor sale, bolile mintale, comportamentele antisociale si cele autodistructive (toxicomania, alcoolismul, prostitutia) sunt consecinta furiei si a suferintei refulate – rezultatul unor traume emotionale inconstiente ramase nerezolvate.

Autoarea subliniaza ca indignarea si sentimentul de revolta in fata unor fapte precum genocidul sau alte manifestari de cruzime nu au niciun rezultat. La fel de inutila este si gasirea unui vinovat. Singurul lucru care poate rupe cercul vicios al violentei este (in cazul parintilor) recunoasterea vinei si a suferintelor provocate si – in cazul celor care au suferit abuzuri – trairea libera a suferintei, a starii de doliu, constientizarea traumelor din copilarie.

Cum va ajuta cartea?

Aceasta carte deosebit de valoroasa este un semnal de alarma pentru parinti, dar si pentru adulti in general: metodele rigide sau violente de educatie, reprimarea impulsurilor firesti ale micutilor nu sunt in niciun caz „pentru binele copilului”, asa cum se afirma de obicei. Asa cum atrage atentia autoarea, societatea noastra traieste intr-o stare de negare, idealizand rolul parintelui si al educatorului si minimalizand durerea copilului umilit, maltratat, redus la rolul de instrument al nevoilor parintesti. Rezultatele acestei atitudini sunt astazi mai vizibile decat oricand: crime in masa, razboaie, atentate, sinucideri. Iesirea din acest impas nu este usoara, dar va aduce cu sine o libertate emotionala salvatoare. CLICK AICI PENTRU CARTE

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.


Lasa un comentariu