
Pacea dintre inima si minte
Este cartea care iti va schimba profund perceptiile despre boala, sanatate, Divinitate si iubire, modelandu-le pe calea intelegerii si a cunoasterii adevarate.
Un adevarat compendiu de spiritualitate, medicina, chimie si vindecare.
Inainte de a intelege ce este boala si cum ne putem vindeca, e necesar sa stim ce este viata, care este cheia fericirii si responsabilitatea noastra de a fi, cum ne putem integra Universului, cum este corpul uman din punct de vedere fizic, emotional, neuronal, ce sunt mintea, constiinta, inima, stiinta si iubirea, gandurile noastre.
Sunt teme fundamentale care fac parte din arta de a trai, de a fi fericit, de a depasi conditia fizica si de a transcede la legatura unica dintre inima si minte, atat de necesara vietii pe Pamant!
Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan este unul dintre cei mai valorosi psihiatri si neurologi din Romania, si-a dedicat cariera nu doar tratarii a mii de pacienti, ci si-a gasit si timpul necesar pentru a impartasi cunostintele sale atat publicului larg, cat si colegilor medici, pentru ca acestia sa se poata perfectiona. Astfel, a scris numeroase lucrari medicale, tratate si monografii despre creier.
In aceasta carte exceptionala, scrisa in limbaj accesibil tuturor oamenilor nonspecializati, Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, medicul care de mai bine de 40 de ani exploreaza conexiunea dintre stiinta si spiritualitate, ne poarta pe caile cunoasterii adevarate, analizand diverse situatii de viata, care au loc in viata noastra.
Afirmatia ca “Boala incepe din minte. Si se poate vindeca prin minte” poate parea surprinzatoare pentru cei unii dintre semenii nostri, insa profesorul Dulcan ne invita sa descoperim puterea incredibila a gandurilor noastre si sa facem primii pasi pe calea vindecarii depline.
Calea Vindecarii, aceasta noua carte a profesorului Constatin Dulcan, este scrisa in dialog cu Florentina Fantanaru si aduce in atentia noastra faptul ca atat boala, cat si vindecarea pornesc din minte.
Asadar, este o carte care iti raspunde la intrebari precum:
- Care sunt secretele longevitatii?
- Cum ne putem folosi subconstienul in procesul de vindecare?
- Ce impact au gandurile si emotiile negative asupra sanatatii noastre?
- Poate rugaciunea sa contribuie la vindecare?
- Cum putem lua decizii dificile, urmandu-ne mintea sau inima?
- Ce putem face pentru ne recupera energia dupa o zi stresanta?
In lumea noastra tot mai incrancenata, tot mai macinata de boli si suferinta, Profesorul Dumitru Constantin Dulcan ne invita sa descoperim cheia vindecarii in interiorul nostru, acolo unde se ascunde o adevarata comoara de resurse pusa in noi de Univers.
Orice moment cand gandim, orice emotie si orice sentiment sunt o pledoarie pentru viata, sanatate, fericire, bucurie sau, dimpotriva, pentru boala si, in final, moarte.
– Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan
Savant vizionar, profesor, neurolog, psihiatru, filosof al stiintei si scriitor, Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan pune in acest dialog revelator esenta cercetarilor sale de-o viata, oferind cititorilor sfaturi practice pentru o viata traita in armonie, cu bucurie si sanatate.
Notiunile de medicina, biologie, fizica cuantica si psihologie se impletesc in raspunsurile oferite de profesorul Dulcan, ghidandu-ne pe calea vindecarii, calea intoarcerii spre interior, spre emotiile si gandurile care ne definesc umanitatea. Pentru a pasi pe aceasta cale, trebuie doar sa devenim constienti de puterea incredibila a gandurilor noastre de a ne transforma pe noi si lumea in care traim.
Aceasta carte este pentru tine daca:
- Ai nevoie de raspunsuri rapide la intrebarile care te framanta despre viata si sanatate.
- Esti curios sa descoperi ce impact au gandurile si emotiile asupra sanatatii tale.
- Vrei sa afli secretele longevitatii de la cel mai cunoscut neurolog din Romania.
- Ai nevoie de ajutor pentru a face fata stresului si evenimentelor neprevazute.
- Iti doresti sa iti antrenezi mintea si inima pentru a putea trai cu mai multa bucurie.
In vremuri tot mai agitate, sfasiate de ura si razboi, Profesorul Dulcan ne indeamna sa facem pace mai intai in interiorul nostru. Intre inima si minte. Doar astfel vom putea pasi pe calea vindecarii, doar astfel vom reusi, in sfarsit, sa facem saltul de la inteligenta la intelepciune.
Sa aflam puterea extraordinara a subconstientului si cum o putem folosi. Sa fim vindecati. Sa fim fericiti. O carte de o complexitate unica, pe care nu trebuie sa o ratati! CLICK AICI PENTRU CARTE
Cea mai cunoscuta si indragita carte a profesorului Dulcan este Inteligenta materiei, carte distinsa cu Premiul Academiei Romane pentru Filosofie Vasile Conta. Initial, cartea a fost publicata in timpul regimului comunist, intr-o forma cenzurata. Dupa caderea comunismului, la inceputul anilor ‘90, cartea a fost republicata in forma originala, astfel ca toata lumea a putut sa se bucure de ceea ce a dorit autorul sa transmita.
De mai bine de 40 de ani, Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan exploreaza conexiunea dintre stiinta si spiritualitate. CLICK AICI pentru alte carti valoroase, scrise de profesorul Constantin Dulcan!
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.
Lasa un comentariu