– interviu –

Lidia Vianu este scriitor, traducator, profesor universitar doctor la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti si director al editurii “Contemporary Literature Press” si al revistei online “Translation Café”.

Cele mai elocvente rezultate profesionale ale sale, care au individualizat-o cel mai mult in breasla universitarilor romani si au impus-o cu precadere pe scena cultural-educativa, sunt lucrarile editate de Contemporary Literature Press, editura care functioneaza sub auspiciile urmatoarelor foruri: Universitatea din Bucuresti, The British Council, Institutul Cultural Roman, Uniunea Scriitorilor din Romania si Muzeul National al Literaturii Romane.

De asemenea, Lidia Vianu este un intelectual deosebit, o personalitate distincta, speciala, prin modul in care contribuie la dezvoltarea relatiilor culturale romano-britanice, dar si prin adaptabilitatea sa inedita la tineri si la generatii diferite de intelectuali.

Great Fashion: Doamna Lidia Vianu, va multumim pentru ca ati acceptat invitatia noastra de a ne acorda un interviu. Prin cariera dvs complexa, v-ati aflat mereu la confluenta dintre cultura romana cu cea engleza. In care domeniu de activitate va simtiti mai bine definita profesional: profesor universitar, traducator, director de editura?

Lidia Vianu: Am iubit enorm profesia de dascal. La Universitate. Din prima clipa cand m-am vazut studenta la Engleza, tot ce mi-am dorit a fost sa devin asistenta.

Urasem cu patima anii de liceu sub comunism, si n-as fi vrut nici in ruptul capului sa ajung profesor de liceu. Soarta a facut ca tocmai acolo sa imi incep activitatea…

Erau ani negri, cand nu conta ca ai media mai mare decat cei care erau opriti asistenti din anul tau. Asa ca am facut trei ani de liceu, mi-am dat definitivatul, am intrat la doctorat, si, cu totul pe neasteptate, decanul de atunci, Dumitru Chitoran, mi-a spus: „Da-ti demisia, ca te iau la Catedra.”

Mi-am dat-o fara sa clipesc. Inspectorul de atunci, pe numele lui Nicolae Reusitu, poreclit de noi toti „Nereusitu”, a urlat cu manie proletara, atunci cand am ajuns la el: „In genunchi ai sa vii la mine sa-ti iei postul inapoi! Ce imbecil lasa o catedra la cel mai bun liceu al nostru (Mihai Viteazu) pentru cai verzi pe pereti?”

M-a ajutat Dumnezeu si nu m-am intors. Am predat studentilor vreme de 52 de ani… Greu m-am desprins de profesia mea. Asa ca, da, eu cred ca inainte de toate sunt dascal, si mi-as dori sa fi lasat invataceilor mei un model de gandire si de ingaduinta.

Nu vreau sa spun prin aceasta afirmatie ca sunt mai putin legata de Masteratul meu de Traducere Literara (pe care l-am infiintat in 2006), de Editura Contemporary Litertature Press (intemeiata de mine, initial, pentru necesitatile profesionale ale masteranzilor mei – pentru ca intre timp engleza a migrat de la pregatirea de profesori si traducatori, la multe alte profesii, printre care si editarea de carte). Dar tot ceea ce am facut in aceasta viata se subsumeaza bucuriei mele de a lucra cu studentii.

Great Fashion: In prezent, cat de bine este reprezentata cultura romana pe plan extern, in spatiul englez cu precadere? Care este raportul dintre imagine si vanzare a cartilor autorilor romani?

Lidia Vianu: Am inceput sa public literatura contemporana romana tradusa in limba engleza imediat dupa schimbarea regimului.

Lucrasem si inainte, dar pentru sertar. Nu am putut publica sub comunism, in afara de volumele de anglistica: ele apareau la Editura Universitatii, in engleza. Dar era vorba mai degraba, la vremea aceea, de o tiparnita nascuta din ceea ce americanii numesc “Publish or Perish”.

Asa ca am tradus Oglinda Marii de Joseph Conrad si The Return of the Author, de Eugen Simion, si le-am tinut in sertarul biroului meu, pana ce, dupa 1990, Conrad a aparut la Amarcord, si a ramas nedistribuit.

Cu volumul lui Eugen Simion a fost chiar mai rau decat atat. El a incaput pe mana unui american doritor si el sa se promoveze, asa ca s-a trecut ca prim traducator, editor si prefatator, cu toate ca nu stia o boaba romaneste. Sigur, a publicat cartea la Northwestern University Press, unde a si fost nominalizata pentru premiul Scaglione. A fost, fireste, incurajat sa si-o insuseasca: de romani, de americani…

La un timp dupa aceea, a incercat sa foloseasca traducerea mea pentru a se promova la profesor. Co-traducatorul meu, Adam Sorkin, care il gasise initial, era in Comisia de validare. S-a dus acolo cu manuscrisul meu, dactilografiat (inca nu aveam computere in Romania), si l-a comparat cu cartea. Nu schimbase nimeni nici macar o virgula. Tot ce facuse acel american fusese munca de dactilograf in computer.

Abia atunci cand Institutul Cultural Roman a inceput sa finanteze minimal aparitia de traduceri din literatura romana in Anglia, am inceput sa public si eu cu adevarat: Marin Sorescu, Ioan Es Pop, Mircea Ivanescu si altii.

Marin Sorescu (Puntea) a avut cel mai mare succes. Am luat pentru acea traducere Premiul Societatii de poezie de la Londra. S-a facut o opera dupa textul lui Sorescu in America. Bietul Sorescu nu a apucat sa se bucure de aceasta victorie.

Dar nu pot spune ca romanii au devenit peste noapte cunoscuti in lume. Cred ca ceea ce ne-a ajutat cel mai mult pentru mediatizare in lume au fost Masterclass-urile pe care le-am organizat exact cu acest scop. Am adus chiar si Bloodaxe Books, mare editura de poezie (acolo au aparut Sorescu si Mircea Dinescu in traducerea mea si a lui Adam Sorkin). Iesirea in lume a autorilor romani este abia la inceput. Spre deosebire de profesia de dascal, de care a trebuit sa ma despart (varsta nu iarta), Masterclass-uri continui sa organizez. Masteranzii mei ajung astfel sa cunoasca pe viu scriitorii romani si editorii lor englezi.

Nu toate cartile se vand. Multe sunt topite. Mi-a spus asta cu obida directorul Editurii Bloodaxe, Neil Astley. Mai avem mult de lucru pana sa impunem pe piata internationala ceea ce se scrie la noi. Facem pasi mici, dar nu stam pe loc. O sa vina poate candva si un premiu care sa consacre un scriitor roman in lume… Nu putem face decat sa continuam sa-i traducem.

Great Fashion: Pana in prezent, la editura Contemporary Literature Press au aparut numeroase volume de poezie, proza, teatru si critica literara, in original ori in traducere, fie in limba engleza, fie in limba romana. In 2021, de Craciun, ati lansat un manual pentru studiul limbii engleze, dedicat copiilor, tinerilor si adultilor, si care poate fi descarcat gratuit de pe siteul editurii. Practic, un gest nobil, in aceste vremuri dificile economic. Care a fost motivatia gestului dvs?

Lidia Vianu: Povestea incepe de prin anii 1970… Eram satula de manuale de engleza cu tractoristi si pionieri. Am facut o carte care preda engleza prin propozitii cu haz, prin povestioare cu animale, si toate acestea se bazau pe gramatica. Degeaba vor englezii sa predea „comunicativ”: invatarea este un act logic. Cine nu intelege mecanismele unei limbi straine va papagalici lucruri pe care le va uita cu siguranta.

Imi aduc aminte de o Intamplare. Era in jurul anului 1990. Mergeam vara la Breaza. Era acolo un baietel de 5 ani care, uitandu-se la desene animate (nedublate, doar subtitrate), ajunsese sa vorbeasca perfect englezeste. Mi s-a adresat cu o plecaciune, zicand, “Good afternoon, Lady!” L-am revazut dupa mai multi ani. Desenele erau deja dublate in romana. L-am intrebat cum merge cu engleza la scoala. Nu mai stia o vorba… Era corijent.

Volumul Engleza cu Cheie a aparut peste noapte la Editura de Vest – Timisoara. S-a vandut in toate colturile tarii. Am avut noroc. Inca erau librarii. Se statea la coada. Tinerii profesori de engleza se anuntau intre ei: „Ti-ai luat Cheia?”

Manualul acela s-a nascut dintr-o lunga experienta de “meditatii”. Am invatat mult din ele. Au invatat si elevii mei. Mi-am facut o metoda din a preda logic, cu haz dar si cu multa gramatica. De aceea ii si zice “Smile and Learn. Invatati inteligent. Invatati gramatica!”

Cartile mele nu au adus niciodata bani. Am vrut doar ca ele sa ajute pe cei care vor sa citeasca si sa vorbeasca in engleza. Castigul aproape ca un a existat, si nu mi-a pasat de asta. Drept care, dupa 52 de ani de meserie, am publicat Metoda Lidia Vianu In 7 Volume, care sa poata fi descarcata gratuit de la Contemporary Literature Press. Spre bucuria mea, din primul foc a adunat aproape 18.000 de cititori. Sper ca ea sa ajunga si la micii invatacei necajiti, care nu au intotdeauna bani, ori parinti dornici sa-i ajute sa invete.

Sunt recunoscatoare oricui face cunoscuta aceasta carte, pentru ca ea chiar poate invata pe multi limba engleza – si, sa nu uitam, in Romania, in lume, engleza este a doua limba in stat. Nu ma omor dupa ideea de globalizare, dar nu poate nimeni sa nege ca oamenii din toate colturile lumii se inteleg azi datorita englezei.

Great Fashion: Nu doar pentru vocatia dvs de pedagog, dar si ca fire umana, sunteti iubita de studenti si de tinerii creatori (poeti, traducatori). Recent, tot la editura dvs ati lansat Concursul National pentru Traducerea Poeziei Romanesti „Lidia Vianu Translates” (editia a IV-a), deschis tuturor poetilor care doresc sa fie tradusi in limba engleza de dvs (date de contact pentru concurs: https://www.facebook.com/lidia.vianu.5). “Ne dorim poeti buni, si o antologie reprezentativa, cu care sa putem bate la usa unei edituri din Anglia. Invitam pe toti cei care se simt poeti. Vrem sa ajutam poetii neobservati sa fie cunoscuti.” mentionati dvs. in Comunicatul de presa.

Este iarasi un gest editorial unic, in conditiile in care Romania nu are agenti literari care sa ii sprijine pe autorii romani iar editurile se confrunta cu situatii economice dificile. De ce ati organizat acest concurs?

Lidia Vianu: Mecanismul acestui concurs este putin mai complicat si tine de povestea vietii mele. Nu are legatura cu meseria mea… Sau, poate, are, dar nu cu profesia de dascal in sine, ci cu rodul muncii de dascal.

De cand ma stiu, cam de pe la 3-4 ani (atunci am inceput sa citesc), am avut o dorinta nascuta odata cu mine: am vrut sa scriu. Am si scris, tot pentru sertar, pana in 2022, cand am scos tot ce scrisesem (in romana, direct in engleza sau bilingv) si am publicat la Contemporary Literature Press.

Eu sub comunism un am putut publica nimic, in afara de debutul meu ca traducator literar, care se datoreaza lui Andrei Brezianu. El lucra in aceea perioada la “Secolul XX”. Ne stiam din facultate. M-a sunat intr-o buna zi si mi-a zis: „Hai. Trebuie sa incepi undeva.” Mi-a pus in brate un text imens de Joyce Carol Oates. Am lucrat la el o vara intreaga. A aparut. Dupa acea publicare, a trebui sa astept douazeci de ani pentru urmatoarea.

Propria mea literatura nu a aparut niciodata pana acum. Nu era „pe linie”. Era de-a dreptul impotriva „liniei” politice. In afara de asta, nu aveam deloc incredere in mine. Mama mea imi repetase obsesiv: „Lasa scrisul. Citeste.” Am citit. Nu am aratat nimanui ce scriu, pentru ca m-am gandit ca nu merita citit. Poate chiar asa si este. Dar acum, cand mi-am incheiat profesia de dascal, mi-am facut timp pentru acel inceput al meu de la 4 ani… Asa ca am scris poeme in proza, romane. In continuare, nu stiu daca merita citite.

Cert este ca, prin acest concurs, am vrut sa ii ajut pe cei care simt ce am simtit eu: vor sa scrie, dar nimeni nu se uita la ei. Sunt la a patra editie a concursului. Vin din ce in ce mai multi poeti. Majoritatea necunoscuti. Pana acum cred ca avem 400 inscrisi. Asa cum era inainte bucuria de a-i invata pe studenti, este acum bucuria mea de a gasi texte care imi plac, de a le traduce si de a le publica.

Nu caut nicio clipa sa emit judecati de valoare. Cum ziceam in Comunicatul de Presa, nu vreau altceva decat sa gasesc poeme pe care sa imi doresc sa le fi scris eu.

Foto 1, 2: © Lidia Vianu

Un interviu realizat de Great Fashion. Orice utilizare a continutului acestui interviu presupune citarea sursei si necesita obtinerea acordului prealabil, in scris, din partea Great Fashion.

Toate drepturile rezervate © Great Fashion 2022

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

0