ROMANIA CENTENARA. Crearea Romaniei Mari

18 martie 1887: Principele Ferdinand a fost declarat in mod oficial mostenitor al Tronului, conferindu-i-se si titlul de Alteta Regala Principe de Romania. La 1 decembrie 2018, cand sarbatorim 100 de ani de la crearea Romaniei Mari, nu trebuie sa pierdem din vedere ca Unirea cea Mare s-a facut in timpul domniei Regelui Ferdinand, supranumit „cel Loial“ sau „Intregitorul“, si a Reginei Maria, Principesa de Edinburgh, supranumita de popor „Mama ranitilor“ sau „Regina-soldat“, pentru atitudinea ei brava din timpul Primului Razboi Mondial.

Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad s-a nascut la 12/24 august 1865 la Sigmaringen, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern si al Principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei, si nepot de frate al Regelui Carol I, regele Romaniei. Studiile sale debuteaza in casa parinteasca; gimnaziul il urmeaza la Düsseldorf, apoi, conform traditiei, a fost inscris cadet la Scoala Militara de la Kassel (1885); a studiat in paralel la Universitatile din Tübingen (Stiintele Politice si Economice) si Leipzig (1887).

La data de14/26 martie 1881, Parlamentul Romaniei a votat transformarea Romaniei in Regat. Incoronarea Regelui Carol I s-a desfasurat in ziua de 10 mai 1881, astfel incat acest act sa coincida cu implinirea a 15 de domnie. Principele Ferdinand viziteaza pentru prima data Romania cu prilejul incoronarii Regelui Carol I. Deoarece Regele Carol I (1839-1914) si Regina Elisabeta (1843-1916) au avut doar o fetita, pe Printesa Maria, care a murit de scarlatina la nici 4 ani, in 1874, Coroana Romaniei urma sa ramana in familia de Hohenzollern-Sigmaringen si deoarece si fratele mai mare al Regelui Carol I-ul, Principele Leopold, si fiul cel mare al acestuia, Wilhelm, au refuzat succesiunea, Ferdinand, al doilea fiu, a acceptat-o.

In 1889, la 24 de ani, Ferdinand a fost declarat oficial mostenitor al Tronului Romaniei. Intre 1889 si 1914, cand a preluat Coroana de Otel ca succesor al unchiului sau Carol I-ul, au trecut 25 de ani, timp in care principele Ferdinand s-a pregatit pentru a fi Rege. Supravegheat indeaproape de Regele Carol I, Ferdinand a luat lectii de limba romana, de istorie, geografie si de pregatire militara. In cariera militara, a evoluat de la gradul de sublocotenent la general de corp de armata, in 1911, si maresal, la 18 noiembrie 1918. Era o persoana extrem de modesta, timida, preferand singuratatea. Ii placea sa citeasca; si-a insusit limbile vechi (greaca, latina, ebraica), pasiunea vietii sale fiind insa botanica. Principele Ferdinand se logodeste pe 20 aprilie 1891 cu Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta. Casatoria lor era insa imposibila: statutul Casei Regale si Constitutia din 1866 interziceau membrilor familiei regale sa se casatoreasca cu romance; regele, precum si restul membrilor dinastiei trebuiau sa ramana perfect neutri in raport cu interesele partizane ale vreunui partid sau familii boieresti. Regele Carol I era nehotarat, dar oamenii politici romani erau categorici. „Maiestate, aiasta nu se poate. Eu, Maiestate, nu spun ca printul nu poate lua in casatorie pe domnisoara Vacarescu. O poate lua, insa in cazul aista sa ramana simplu particuler“ – spunea prim-ministrul Lascar Catargiu, in graiul sau moldovenesc. „Regii nu sunt chemati sa-si faca fericirea lor, ci fericirea popoarelor pe care le guverneaza. Adeseori aceste amandoua se pot impaca, dar cand ele nu sunt compatibile, ca in cazul de fata, atunci fericirea poporului trebuie sa mearga inaintea fericirii regelui“, spunea P.P. Carp. Confruntat cu opozitia intregii clase politice, a opiniei publice, dar si a fratelui sau, Leopold, tatal lui Ferdinand, Regele Carol I, a luat masuri drastice: Elena Vacarescu a fost obligata sa plece din tara in Franta, unde isi va fauri un renume literar, iar Regina Elisabeta, care-i sprijinise, va fi trimisa in exil la Venetia si la castelul parintesc de la Neuwied, de unde va reveni la Bucuresti abia in noiembrie 1894.

Principele mostenitor Ferdinand este trimis la Sigmaringen, in Germania. Aici o cunoaste, in luna martie 1892, pe Maria-Alexandra-Victoria (1875-1938), fiica cea mai mare de 17 ani a ducesei de Edinburgh, fiica tarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1855-1881) si sotia lui Alfred de Edinburgh, cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901). Ferdinand si Maria se logodesc la 21 mai 1892, la Potsdam, in prezenta Imparatului Wilhelm al II-lea. Nunta a fost programata pe 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893 in castelul Sigmaringen, la aceasta participand Regele Carol I, membrii guvernului Romaniei, rudele lui Ferdinand si ale Mariei, mai putin tatal ei, care dorise o casatorie mai ilustra pentru fiica sa cea mai mare. Ferdinand si Maria, perechea mostenitoare a Tronului Romaniei, au venit in Bucuresti la 23 ianuarie 1893.

Din casatoria celor doi au rezultat sase copii: Carol (1893-1953) – viitorul Rege Carol al II-lea, Elisabeta (1894-1956), Maria (1899-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1908-1991) si Mircea (1912-1916), toti botezati in religia ortodoxa. Din acest motiv, dupa botezul celui de-al doilea copil, Ferdinand este pedepsit de Papa Leon XIII cu excomunicarea, fiindu-i interzise comuniunea si sfintele sacramente, masura ce va fi ridicata odata cu semnarea Concordatului cu Vaticanul, din 10 mai 1927. In 1897, Principele Ferdinand s-a imbolnavit de febra tifoida, ca urmare a faptului ca, in decursul unor manevre militare, a baut apa dintr-o fantana. Si-a revenit ca prin minune, dar urmele bolii au fost vizibile pe fata sa pana la moarte. Si comportamentul i-a fost afectat, devenind si mai insingurat.

Ferdinand este proclamat Rege al Romaniei la 29 septembrie 1914, in urma mortii lui Carol I, unchiul sau. Izbucnirea Primului Razboi Mondial in urma atentatului de la Sarajevo din 28 iunie 1914 il va pune pe Regele Ferdinand intr-o postura delicata. Dupa doi ani de neutralitate, dar si de negocieri pentru dreptul Romaniei de a se uni – in cazul victoriei – cu Bucovina, Ardealul, Crisana, Maramuresul si intreg Banatul, in cadrul Consiliului de Coroana din 14 august 1916, Ferdinand, influentat de Regina Maria, a luat o hotarare dramatica: intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei (Puterile Aliate – Franta, Anglia, Rusia, Serbia, Belgia, Japonia, Italia din 1915, SUA – din aprilie 1917, Grecia – din iunie 1917) impotriva tarii sale natale, Germania (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Imperiul Otoman formau Puterile Centrale). „De la inceput – ii va marturisi mai tarziu lui Robert de Flers – mi-am impus aceasta regula de constiinta: sa fac abstractie de mine insumi, sa nu tin socoteala nici de originile mele, nici de familia mea. Sa nu vad decat Romania, sa nu cuget decat la ea. Nu se domneste asupra unui popor pentru sine, ci pentru acel popor.“

Ca urmare a deciziei din 1916, Regele Ferdinand este renegat de familia sa din Germania; este declarat mort, la Castelul Hohenzollernilor arborandu-se steagul de doliu. Abia in februarie 1927, cand Ferdinand era grav bolnav, Principele Wilhelm de Hohenzollern, fratele sau mai mare (parintii si celalalt frate erau decedati), a venit la Bucuresti sa-l vada; au povestit si au ras mult. Dupa dezastrul din anul 1916 (Turtucaia) suferit de armata romana, cand inamicul a ocupat 2/3 din teritoriul tarii, inclusiv Bucurestii, familia regala, guvernul, parlamentul si armata au fost obligate sa se retraga in Moldova. In 1917 are loc insa revenirea treptata, cu ajutorul aliatilor. La sfarsitul lunii aprilie 1917, noua armata romana era constituita, pregatita din punct de vedere politic si militar. Pentru pregatirea morala, un rol deosebit l-a avut Regina Maria, dar si Regele Ferdinand, care, adresandu-se trupelor, a indemnat la optimism si speranta. Bataliile de la Marasti (ofensiva), Marasesti si Oituz (defensive) din vara anului 1917 au reprezentat victorii remarcabile ale armatei romane, castigate cu vitejie si spirit de sacrificiu, dovezi ca dorinta realizarii Marii Uniri era a intregii natiuni. Primul Razboi Mondial s-a finalizat favorabil pentru tara noastra, la 1 decembrie 1918 infaptuindu-se unirea tuturor romanilor intr-un singur stat – Romania Mare.

Regele Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati intr-o ceremonie fastuoasa la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922. Ca si Regele Carol I, Regele Ferdinand a urmarit tenace progresul economic al tarii, convins ca pasii mici si multi duc departe. Alaturi de Ionel Bratianu, Regele Ferdinand a fost artizanul marilor reforme din Romania interbelica: reforma electorala (toamna anului 1918) si reforma agrara (vara anului 1921), ambele dorite dinainte de razboi si promise solemn soldatilor pe front, in 1917. Parte din succesul economic al anilor ‚30 se datoreaza deci si Regelui Ferdinand. Regele Ferdinand s-a stins din viata la 20 iulie 1927, la ora 2.15, in camera sa de la castelul Pelisor, in urma unui cancer la colon. Marea sa suparare a fost faptul ca fiul sau cel mai mare, Carol (viitorul Rege Carol al II-lea), renuntase la drepturile sale de mostenitor al Coroanei Romaniei (de trei ori: in 1918, in 1919 si in decembrie 1925). Au intrat atunci in vigoare hotararile de la 4 ianuarie 1926: Mihai, fiul lui Carol, la nici 6 ani, a devenit Rege la 20 iulie 1927, la ora 16.00 aproximativ, si s-a constituit Regenta, institutia care exercita atributiile regelui in timpul minoratului acestuia.

22 martie 1917. Discursul Regelui Ferdinand al Romaniei
„Ostasi, cu inima plina de nadejde va salut azi pe voi, ostasi din armata II-a care de mai multe luni ati opus o rezistenta nebiruita tuturor incercarilor vrajmasilor de a rupe liniile noastre. Voi stati aici la un post de onoare pazitori neobositi ai hotarului Tarii, expusi la atacurile unui vrajmas care in trufia lui crede ca toti trebuie sa se inchine lui, ca toate drumurile, toate usile sunt deschise lacomiei sale de stapanire, prin vitejia voastra barbateasca l-ati invatat sa priceapa „pe aci nu se trece”.
Am venit azi intre voi sa va aduc prinosul meu de recunostinta pentru modul cum v-ati luptat pana acuma si sa impart acelor care s-au distins indeosebi, rasplatile lor, dar multumirea mea va imbratiseaza pe voi toti care v-ati condus ca niste ostasi vrednici de dragostea ce Tara va poarta , si de la care Tara si Regele vostru mai asteapta multe fapte eroice.
Dincolo de tinuturile bogate dar pustiite acuma stau fratii nostri si sufera sub jugul nemilos al unui vrajmas care fara crutare a cotropit o mare parte a iubitei noastre Tari si care suge pana la cea din urma picatura de viata a unei populatii chinuite si batjocorite in cele mai sfinte sentimente ale ei. Acolo zac sub tarinele sfintite de sangele lor mii de viteji care si-au dat viata pentru marirea patriei, ei toti va cheama, ei toti asteapta de la voi sa goniti din pamantul romanesc armatele vrajmase, sa infigeti drapelele voastre victorioase iarasi in pamantul stramosesc.
Va mai asteapta lupte grele, caci drumul este lung, dar cu ajutorul lui Dumnezeu il veti strabate ca biruitori.
Voua, fiilor de tarani care ati aparat cu bratul vostru pamantul unde v-ati nascut, unde ati crescut, va spun Eu, Regele vostru, ca pe langa rasplata cea mare a izbandei care va asigura fiecaruia recunosinta neamului nostru intreg, ati castigat totodata dreptul a stapani intr-o masura mai larga pamantul pe care v-ati luptat. Eu, Regele vostru, voi fi intaiul a da pilda. Vi se va da si o larga participare la treburile statului. Aratati – scumpii mei ostasi – demni de increderea ce Tara si Regele vostru pun in voi si impliniti-va ca pana acuma datoria voastra cu sfintenie.
Sa traiasca scumpa noastra Tara si viteaza ei armata, nadejdea si fala ei!”

Consiliul de Coroana din 14 august 1916. Raspunsul Regelui Ferdinand al Romaniei

Cand in Consiliul de Coroana din 14 august 1916, in care se incuviinta intrarea Romaniei in razboi si germanofilul P.P. Carp isi exprima stupefactia ca o Dinastie germana poate duce tara intr-un razboi impotriva Germaniei, Regele Ferdinand ii dadea urmatoarea replica:
„Domnule Carp, respect toate parerile, dar nu pot lasa sa treaca, ultimele dvs. cuvinte. Ele nu pot fi expresia adevaratelor dvs. simtaminte. Imi inchipui ca au izvorat in focul discutiunii, dintr-un moment de necugetata manie.
Ba nu, deloc – murmura Carp. Ba da – domnule Carp insista Regele parinteste si continua… Ati gresit si odinioara, domnule Carp, cand ati vorbit de interesele Dinastiei. Nu cunosc interesele Dinastiei, nu cunosc decat interesele tarii. In constiinta mea aceste doua interese se confunda. Daca m-am hotarat sa fac acest pas grav, e fiindca dupa matura chibzuinta eu am ajuns la convingerea, la convingerea adanca si nestramutata, ca el corespunde cu adevaratele aspiratiuni ale neamului a carui raspundere o port in ceasul de fata. Dinastia va urma soarta tarii, invingatoare cu ea sau invinsa cu ea. Deoarece mai presus de toate, sa stiti domnule Carp, ca Dinastia mea este romana. Rau ati facut cand ati numit-o straina, germana. Nu, e romaneasca! Romanii nu au adus aici pe unchiul meu, Regele Carol, ca sa intemeieze o Dinastie germana la gurile Dunarii, ci o Dinastie nationala si revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi indeplinit in intregime misiunea pe care acest popor i-a incredintat-o.”

Regina Maria, supranumita de popor „Mama ranitilor“ sau „Regina-soldat“

“Refuz sa ma las infranta sau sa ma simt infranta pana nu mi s-a smuls si ultima farama de speranta.”
Regina Maria, “Jurnal de razboi (II). 1917-1918

Regina Maria a Romaniei, sotia Regelui Ferdinand, era o femeie frumoasa, inteligenta si plina de vitalitate, o englezoaica care a simtit si trait romaneste ca nimeni alta. Regina Maria a ajuns sa cunoasca profund poporul roman, cultura, obiceiurile, regiunile rurale si, mai ales, aspiratiile sale, care au devenit si ale ei. Ea s-a implicat activ in viata politica, avand intalniri cu ministri si diplomati, sustinandu-si fervent punctele de vedere. Inainte si dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, Regina Maria a dedicat cu generozitate timp si energie, soldatilor raniti pe front si bolnavilor de tifos si holera, a coordonat colaborarea cu Crucea Rosie, a organizat spitale de campanie si a strans fonduri pentru serviciul de ambulanta, primind supranume precum “Regina soldat” sau ”Mama ranitilor”.

La 10 ianuarie 1893, la doar 17 ani, s-a maritat cu Principele Mostenitor al Romaniei, Ferdinand, la nunta lor fiind prezent si Impăratul Germaniei. Prin casatoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii.

A intrat in Palatul Regal pe la pranz cu cei care o insoteau.
-Va rog sa mancati ceva. Intr-o ora ne intoarcem la spital. Ostasii nostri raniti au nevoie de noi, a spus Regina Maria.
-Majestate, va rugam totusi sa va faceti injectia impotriva tifosului. Este prea periculos pentru dumneavoastra!
-Eu nu am timp sa fiu bolnava, domnilor. Am Romania in gand, inima si suflet. Respir pentru neamul acesta. Iata de ce, nimeni si nimic nu ma va infrange. Ne vedem intr-o ora!
Aceasta a fost Regina Maria, cea care a iubit Romania mai presus de orice.
Dupa razboi si infaptuirea Marii Uniri, Regina Maria a plecat in Europa sa convinga Puterile vremii sa recunoasca acest act istoric!
A ajuns in Franta pe o vreme mohorata si a mers direct la presedintele acesteia. A doua zi toate ziarele titrau: ”Franta este norocoasa sa primeasca pe Regina Maria”. Primul pas fusese facut.
A urmat Anglia. Cu Churchill copilarise. In 30 de minute, acesta a fost convins sa recunoasca Romania Mare.
Inainte sa plece, Regina il intreaba:

-Cum credeti ca pot convinge Statele Unite?

-Majestate, Presedintele Wilson este la Paris. Aveti timp sa ajungeti. Sunt sigur ca o sa-l cuceriti.

Regina Maria ajunge degraba in Franta, dar i se spune ca presedintele american are programul incarcat: “De la 8 dimineata are foarte multe intalniri.”

-Spuneti-i presedintelui dumneavoastra ca eu ma trezesc la 6. Va garantez ca nu are cum sa plece din Paris fara sa ne vedem!

Pana la urma intalnirea are loc si SUA recunoaste Romania Mare.

Testamentul Reginei Maria a Romaniei

“Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”

Testamentul Regelui Ferdinand al Romaniei

“Ridic pana la ultima suflare ruga mea fierbinte ca sa binecuvanteze si in viitor soarta poporului roman si sa harazeasca iubitului meu fiu, viitorul rege al Romaniei intregite, ajutor ceresc, ca la randul sau sa intareasca si sa sporeasca mostenirea nationala, unind tot mai strans puterile si insusirile romanilor din toate tinuturile si din toate straturile sociale.”

Regele Ferdinand si Regina Maria. Suveranii Romaniei Intregite de la 1 Decembrie 1918. Recunostința vesnica!

Surse: transilvaniaregala.ro, historia.ro, rador.ro

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.


Lasa un comentariu